E, intr-adevar, o roata care nu-si mai avea locul si cu care nu stiau ce sa faca. Dar nu e de la vreo masina, ci de la moara [acuma, daca ma uit la poza, imi dau seama ca nu se prea observa scara la care e roata, iar urzicile alea uriase chiar nu ajuta prea mult]. E una din cele doua roti mari care pun in miscare mecanismul de la moara. Cel putin moara rudelor mele de la tara pe un principiu din asta functiona.
Foarte frumoase lucrarile tale, sunt expresive si vad ca acopera multe domenii, ceea ce iar imi place. Poate vrei sa facem un schimb de linkuri? Merci, o zi buna in continuare.
Pentru mine e mereu trist sa vad cum s-a pierdut, intr-adevar, o era si un mod de viata. Roata aceea functiona cand eram copil. Si era o minune sa stau sa ma uit cum apa invarte roata de lemn, si cum aceasta pune in miscare toate celelalte roti ca sa invarta doua pietre uriase de moara. Si adoram sa stau cu mainile in faina calda ce curgea cu repeziciune. Si sa ma joc cu ea umpland sacii... De fapt, cred ca roata de acolo era cea care invartea "circula", adica fierastraul circular de afara, de langa moara. Ma uit de multe ori la moara veche, la rotile paralizate in cine stie ce pozitii.O alta lume, din care raman doar franturi...
Si noi, cand eram mici [cel putin eu cu Nico] am prins valtoarea mergand, inca nu secase paraul, si stateam vara pe chestia aia de lemn, cu picioarele in apa. Acuma nu mai ii nici aia, s-o uscat si s-o rupt toata.
Am prins moara, hrebenele... cred ca la nimeni nu am vazut, vreodata, o gospodarie cum au avut Valer cu Iulica.
Pe paraul morii am racit farfuriile cu mancare de sute de ori, ca sa mancam mai repede... Si in paraul ala ne spalam dimineata pe fata. Si am facut baie tot acolo, de mii de ori... Pe "jlip" stateam sa ne uitam cum vine apa cu viteza si cum, in partea cealalta, curge cu putere pe roata, invartind-o ametitor... Sau ne uitam la "cascada facuta de apa in caderea "de repaus", cand nu invartea nimic, facand un zgomot infernal pe care, ciudat, nu il mai auzeai de la o vreme, parca... Poate ceamai interesanta experienta pentru mine a fost sa "bat" piatra de moara: sa-i fac cu securea speciala, lovind repetat si la distante egale, urmele, dungile, adanciturile care vor permite boabelor sa se sfarme, sa se miste, sa se transforme incet in faina mai moala si fina sau mai aspra si mare...
cine stie pe cate drumuri a fost si pe cati a transportat..
RăspundețiȘtergereasa e si un om pierdut, ca o roata care nu-si mai are locul nicaieri.
frumoasa fotografie!
E, intr-adevar, o roata care nu-si mai avea locul si cu care nu stiau ce sa faca. Dar nu e de la vreo masina, ci de la moara [acuma, daca ma uit la poza, imi dau seama ca nu se prea observa scara la care e roata, iar urzicile alea uriase chiar nu ajuta prea mult]. E una din cele doua roti mari care pun in miscare mecanismul de la moara. Cel putin moara rudelor mele de la tara pe un principiu din asta functiona.
RăspundețiȘtergereMersi, ma bucur ca iti place :)
Foarte frumoase lucrarile tale, sunt expresive si vad ca acopera multe domenii, ceea ce iar imi place.
RăspundețiȘtergerePoate vrei sa facem un schimb de linkuri?
Merci, o zi buna in continuare.
Pentru mine e mereu trist sa vad cum s-a pierdut, intr-adevar, o era si un mod de viata. Roata aceea functiona cand eram copil. Si era o minune sa stau sa ma uit cum apa invarte roata de lemn, si cum aceasta pune in miscare toate celelalte roti ca sa invarta doua pietre uriase de moara. Si adoram sa stau cu mainile in faina calda ce curgea cu repeziciune. Si sa ma joc cu ea umpland sacii...
RăspundețiȘtergereDe fapt, cred ca roata de acolo era cea care invartea "circula", adica fierastraul circular de afara, de langa moara.
Ma uit de multe ori la moara veche, la rotile paralizate in cine stie ce pozitii.O alta lume, din care raman doar franturi...
Da, si mie-mi pare tare rau ca s-o pierdut toate.
RăspundețiȘtergereSi noi, cand eram mici [cel putin eu cu Nico] am prins valtoarea mergand, inca nu secase paraul, si stateam vara pe chestia aia de lemn, cu picioarele in apa. Acuma nu mai ii nici aia, s-o uscat si s-o rupt toata.
Am prins moara, hrebenele... cred ca la nimeni nu am vazut, vreodata, o gospodarie cum au avut Valer cu Iulica.
Da, cred ca ai dreptate, cred ca e roata de la circula.
RăspundețiȘtergerePe paraul morii am racit farfuriile cu mancare de sute de ori, ca sa mancam mai repede...
RăspundețiȘtergereSi in paraul ala ne spalam dimineata pe fata. Si am facut baie tot acolo, de mii de ori...
Pe "jlip" stateam sa ne uitam cum vine apa cu viteza si cum, in partea cealalta, curge cu putere pe roata, invartind-o ametitor...
Sau ne uitam la "cascada facuta de apa in caderea "de repaus", cand nu invartea nimic, facand un zgomot infernal pe care, ciudat, nu il mai auzeai de la o vreme, parca...
Poate ceamai interesanta experienta pentru mine a fost sa "bat" piatra de moara: sa-i fac cu securea speciala, lovind repetat si la distante egale, urmele, dungile, adanciturile care vor permite boabelor sa se sfarme, sa se miste, sa se transforme incet in faina mai moala si fina sau mai aspra si mare...