duminică, 27 decembrie 2009

Tati, tati, ninge!!

De regulă, companiile de telefonie mobilă din România au reclame TV foarte faine. Mai puţin Zapp, cu spotul care mi-a traumatizat serios adolescenţa [ăla de toată familia se adunase în jurul bradului şi zbiera “Zapp…online!!”], şi mai puţin combinările la cartelă, care nu-mi plac nicicum.
Cosmote-ul are aproape mereu reclame simpatice, cu rare mici scăpări [“Mi-am încărrrrcat carrrrtela s-o sun pe Mirrrelaaaa, mai ieftin ca o Coooola…”].


Ei, ultima reclamă a lor e cu un tip care vrea să-i ofere copilului său zăpadă iarna. Îşi adună prietenii şi încep toţi să arunce scârţ [polistiren, pentru cei nefamiliarizaţi cu termenul] mărunţit de pe clădiri. Copilul, fericit de ninsoare, dar neştiind că tata e responsabil de ea, îl sună pe acesta, fericit, şi strigă “Tati, tati, ninge!!!”. [Exact în secunda în care am scris chestia asta s-o auzit reclama din camera cealaltă, de la ai mei. Rulează în FOARTE heavy rotation, tre s-o fi văzut şi voi.] Bănuiesc că ideea celor care au realizat spotul a fost să fie drăguţ, şi bănuiesc că mulţi telespectatori îl văd aşa. Da’ pe mine mă sperie urât de tot.

Pentru că mă văd pe mine, peste vreo zece-cinşpe ani, adunându-mi prietenii pe clădiri, cu saci de scârţ în braţe. Când oi avea eu copii, n-a mai ninge deloc. Le-oi povesti copiilor de zăpadă cum îmi povesteau ai mei de comunism.
O să le arăt ălora mici poze cu zăpadă şi o să-i duc apoi la congelator [o să-mi cumpăr un congelator stricat, special pentru asta] şi o să le explic “Uite, chestia asta de pe pereţii congelatorului era pe străzi mai demult, de o juma’ de metru grosime.”.


Şi e trist, e tare trist. Mi-e foarte milă de copiii de azi, şi mi-e mai milă de copiii pe care-i vor avea ei. Au pierdut iernile alea frumoase de care ne bucuram noi când eram mici.

10 comentarii:

  1. Cosmote? Reclame faine? de aia cu " ai sa te repar" ce zici? grrrrrrrrrrrrrrr. Groaznica

    RăspundețiȘtergere
  2. Am spus cu mici rare scapari. Si cea cu reparatul era in oala aia.
    Da' cu tine nu vorbesc, ca tie-ti place aia cu "Hai sa ne combinam la cartela" L-)

    RăspundețiȘtergere
  3. Mie imi plac numai reclamele de la Orange, restul mi se par oribile, mai ales reclamele Vodafone.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mie? Daca mai zici o data ca-mi place reclama aia iti sterg tot de pe blog:D

    RăspundețiȘtergere
  5. Vodafone avea mai demult reclame faine, mie tare mult imi placeau. Seria cu combinarile nu-mi place deloc deloc. In schimb cateva din alea cu Puya, Smiley si restul is faine.

    RăspundețiȘtergere
  6. Adi, esti culmea, tu ai zis ca-s faine!!!

    RăspundețiȘtergere
  7. Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu:| Te iert ca-i ziua ta
    La multi ani!!!! >:D<

    RăspundețiȘtergere
  8. scriitoarea esti o proasta ... tatitatininge e o reclama frumoasa, nu stii sa apreciezi ceva frumos

    RăspundețiȘtergere
  9. Sunteti un adevarat domn/o adevarata doamna.
    Am spus eu undeva ca reclama nu e frumoasa? Pentru ca nici acum nu vad unde :)
    Am spus ca ma sperie, iar daca ati fi citit pana la capat, ati fi observat care mi-e problema cu respectivul spot.
    In tot cazul, va multumesc pentru comentariile calde si pentru vizita.

    RăspundețiȘtergere