miercuri, 21 octombrie 2009

Înmormântări


La două zile după întâlnirea mea din mai cu Răzvan Voiculescu, am pornit spre Târgu Lăpuş, unde el venea frecvent pentru a lucra la noul său album.

Am ajuns acolo cu puţin înainte de începerea unei înmormântări. Eu aveam reţineri foarte mari în a face fotografii la astfel de “ocazii”, Răzvan, în schimb, nu avea nicio grijă. Mai apoi am văzut şi de ce: nimeni din cei prezenţi acolo [nici măcar familia răposatului] nu era deranjat de prezenţa unui fotograf la înmormântare; din contră, oamenii erau chiar fericiţi că cineva [venit de la Bucureşti tocmai pentru asta] prezintă interes atât de mare faţă de ei.

Am lucrat cot la cot cu Răzvan [mă rog, eu încă aveam ceva reţineri, aşa că încercam să mă menţin mai la distanţă], am vorbit cu el despre o groază de minuni şi am primit sfaturi care ulterior mi-au prins foarte bine.



Dintre cele câteva sute de fotografii pe care le-am făcut în acea zi, am ales cam 50 [de care eram foarte mândră] pe care le-am stocat separat, în cel mai preţios fişier din calculatorul meu – “Fotografiile cele mai bune”. Aşa cum merită fiecare fraier care nu-şi păstrează documentele importante şi în alt loc [ca de exemplu un CD/DVD, pentru varianta nefericită în care calculatorul face “poc!”], am pierdut toate fotografiile de atunci. Calculatorul meu e în moarte clinică, încă nu ştiu dacă mai poate fi ceva salvat.



Mi-au rămas 3 fotografii, cele cu care m-am înscris, în primăvară, la “Premiile studenţilor jurnalişti” – secţiunea Fotojurnalism, propusă de Zorki Café. [le-am descărcat acum din arhiva de mail, că în altă parte nu le mai aveam].



[Fotografia de mai sus mi-a adus Premiul III pentru Fotojurnalism la “Premiile studenţilor jurnalişti”, ediţia 2009]

4 comentarii:

  1. e foarte aiurea sa pierzi o gramada de poze din cauza unui pc... care inloc sa le stocheze ti le evapora de pe hard :) , trebuie sa fac un backup pe dvd-uri, presimt ca imi va face o surpriza si nu am chef sa ma faca la "harduri" de cel mai pretios folder din comp. folderul cu poze (~23.000 poze)

    RăspundețiȘtergere
  2. La mine e a doua oara cand mi se intampla. Data trecuta am pierdut cam 2000 de poze pe care nici pana azi nu le-am mai recuperat. Si atunci am zis ca o sa-mi pun toate documentele pe DVD-uri. Normal ca nu m-am tinut de chestia asta prea mult timp, si acuma iar am pierdut o droaie de poze.
    23.000 de poze? Pff, atunci clar ar trebui sa ti le stochezi si altundeva. Eu am pierdut undeva in jur de 3-5.000, nu cred sa fi fost mai multe.

    RăspundețiȘtergere
  3. Tu femeie, daca mai lasi comenturi de astea lacrimogene, te tau!
    Musai sa ne vedem la o bere.
    Te salut cu dor

    RăspundețiȘtergere
  4. Asa vorbeste un om care o facut 4 ani de filologie? "Te tau"??? "TE TAU"?? Ai de capu' meu. De fapt de ce ma mir, doara tu esti omul cu "Me lashi" [si corectarea la "me lashi" e "ma leshi" - bestial]
    Tu unde stai, pe unde traiesti?
    Da un esemes sau ceva cand ai vreme si clar ne vedem.

    Te salut inapoi, sefule cercetas.

    RăspundețiȘtergere