Interviu Namiko Kitaura

Namiko Kitaura e genul de artist ale cărei opere trezesc în inima oricărui privitor emoţii dintre cele mai puternice. Fiecare fotografie ce-i poartă semnătura are puterea de a deschide porţi spre universuri dominate de melancolie, de dramă şi de psihedelic. [Foto: Namiko Kitaura]

[1.] Într-o industrie dominată [ca şi multe altele] de bărbaţi, ce şanse are o femeie fotograf?

Din punct de vedere fizic, uneori poate fi greu, dar în zilele noastre cu siguranţă nu mai există diferenţe între femei şi bărbaţi – după părerea mea. De fapt, femeile au o sensibilitate aparte şi un mod diferit de abordare, aşa că, în unele cazuri, tind să cred că noi [femeile] avem un avantaj.

[2.] Cum ar arăta lumea ta fără Photoshop? Cât de important este, pentru tine, să îţi editezi fotografiile?

Sunt atât de multe lucruri care pot fi dezbătute pe marginea acestui subiect, al semnificaţiei fotografiei în societatea modernă, cu ajustaje Photoshop. Pentru fotografiile mele comerciale, e obligatoriu, din când în când, să folosesc Photoshop, datorită cererilor clienţilor şi datorită aşteptărilor publicului. Dar eu, personal, prefer să pregătesc totul cât mai bine înainte să fac fotografia, iar apoi să nu retuşez prea mult. După părerea mea, imaginile neretuşate sunt mai plăcute deoarece sunt mai veridice. Pentru mine e foarte important să îmi editez fotografiile, pentru expoziţii şi portofolii. În procesul post-producţie ajustez dimensiunile, culorile şi saturaţia imaginilor.

[3.] Cum ai ajuns să lucrezi ca freelancer la Londra şi Paris?

După ce mi-am terminat studiile de pictură în ulei, design, fotografie şi istoria artei în Londra, am început să lucrez acolo ca fotograf profesionist. Apoi Fabrica mi-a oferit o sponsorizare de doi ani. Când a venit timpul să plec, am decis să mă mut la Paris, căci mereu am admirat simţul estetic al celor de acolo. Ajunsă la Paris, mi-am găsit acolo actualul agent, pe Florence Moll.

[4.] Dacă ar fi să faci o comparaţie între perioada în care ai lucrat ca freelancer şi perioada actuală, când lucrezi ca fotograf la o agenţie, care crezi că ar fi avantajele şi dezavantajele fiecăreia?

Încă mai realizez fotografii de modă şi fotografii comerciale atunci când primesc oferte, iar în paralel lucrez la propriile proiecte – acestea fiindu-mi prioritare. Ambele laturi ale muncii mele de fotograf îmi oferă posibilitatea de a învăţa diverse lucruri noi. Mă ghidez după aceste experienţe, iar avantaje şi dezavantaje găsesc în amândouă.

[5.] De-a lungul anilor ai lucrat pentru numeroşi clienţi, de la reviste de modă până la producători de cosmetice – de fiecare dată nume foarte cunoscute. S-a întâmplat vreodată ca restricţiile impuse de client să stea în calea creativităţii tale?

Atât clienţii, cât şi agenţii mei, mi-au respectat şi susţinut întotdeauna creativitatea, aşa că, din fericire, nu am dus-o rău la acest capitol. Dar desigur că uneori trebuie să fiu mai puţin egoistă, atunci când vine vorba de lucrările comerciale, şi să întâmpin nevoile şi dorinţele clienţilor. Încerc să-mi adaptez universul, pe cât posibil, la cererile lor, şi să menţin echilibrul în aşa fel încât să nu le distrug ideile.

[6.] Aduci elemente vizuale psihedelice până aproape de suprarealism. Unde îţi găseşti inspiraţia?

În aspectele simple ale vieţii de zi cu zi. De fapt, chiar nu e nimic deosebit sau impresionant. Totul e departe de aşa-zisa “industrie a artei vizuale”. Citesc mult, pe diverse domenii. Îmi plac filmele, artele spectacolului şi muzica. Dar cel mai mult mă inspiră statul în mijlocul naturii.

[7.] Toate fotografiile tale conţin tuşe puternice de feminitate. Chiar şi modelele tale masculine sunt fotografiate în ipostaze feminine. De unde vine pasiunea aceasta obsesivă pentru sacrul feminine?

…Poate doar din faptul că sunt femeie…

[8.] “Passion in depression, comfort in sadness, tranquility in chaos and beauty in ugliness.” [n.r. vezi biografia artistei]. Cum se face că de fiecare dată elementul predominant e cel negativ? Altfel spus, de ce trebuie ca, de fiecare dată, întâi să cauţi depresia, pentru ca ulterior să poţi găsi pasiune în ea?

Cred că asta e natura umană. Potrivit studiilor de psihologie, nu aşa este? (am scris o lucrare despre asta în Anglia). Cel puţin noi, japonezii, considerăm foarte importantă vremelnicia vieţii.

[9.] Ne poţi dezvălui câteva din planurile tale de viitor?

Plănuiesc să organizez mai multe expoziţii. Mi-ar plăcea să pot să mă concentrez mai mult asupra propriilor mele proiecte.

Click here for the english [original] version of the interview.