Poze de album [continuare]

Hai să ne fac o poză

Dezavantajul în a fi mereu cu camera atârnată de gât e că eu nu apar aproape niciodată în poze. În serii enorme de fotografii de la diferite chefuri sau evenimente, eu nu apar deloc, pare că n-aş fi fost niciodată acolo.
Nici cu alţii nu prea am poze, pentru că de regulă nu las camera din mână, o folosesc doar eu.
Într-o zi stăteam cu Adi şi ne gândeam că nu avem nu ştiu câte fotografii împreună, că nu ne prea face nimeni. Dup-aia am zis…băi, stai, eu sunt fotografa aici, ce naiba, eu o să fac pozele. Bine, eu şi trepiedul sau alte obiecte de suport, că de poze cu mâna întinsă mi s-o cam acrit.


Ideea e că de-acuma o să avem poze mai multe cu noi :) Nu o să mă comport ca şi cum blogul ăsta ar fi Hi5 [îmi cer scuze, da’ prezenţa mea pe situri de socializare s-a redus la Hi5 şi Vampire Freaks, deci nu pot face altă comparaţie],da' fotografia asta mi-e mult prea dragă ca să n-o pun aici.

Trăim în România - partea a doua

[pozele de mai sus sunt din căminul 5 Haşdeu, de anul trecut: uşa de vizavi de vechea mea cameră, respectiv Stricăcel, frigiderul nostru iubit]

[proiectantul Băncii Transilvania din Observator e genial – dacă eşti în scaun cu rotile şi ai nevoie de ajutor ca să urci treapta, trebuie întâi să urci treapta, ca altfel n-ai cum să ajungi la sonerie]

[din nou, pentru satisfacţie maximă, click pe poze pentru a le vedea mari]

Pierdut

Nepublicate

Legendele toamnei

Sacru şi profan - Personal Jesus

Mi-am ridicat iubirea pe piedestaluri mai mari decât mi-aş fi imaginat vreodată că voi putea, depăşind cu mult “sine qua non”-ul şi depăşind cu mult chiar şi viaţa. Mi-am ridicat iubirea la rangul de divinitate. Pentru mine, el nu e soarele, aerul sau lumina, ci toate astea şi ceva mai mult. Pentru mine, el e sacrul şi tot ce presupune acesta.
Adi e personal Jesus. Someone who hears your prayers, someone who cares. Someone who’s there.