Izbiceni, județul Olt, undeva prin vara lui 2010. Vizită în cartierul țiganilor. Turul cartierului, vizitat palatele, prezentat garderobele, ghicit în cărți, omenit musafirii cu vin, stat de povești la umbra viei.
La un moment dat, de nicăieri, vine lângă mine o copilă frumoasă și-mi șoptește ceva despre ce fain m-am machiat. Oricine mă cunoaște știe că sunt departe de-a fi o prezență feminină, dar atunci a fost prima și singura dată când m-am simțit complexată de feminitatea pe care o emană cineva. Iar cineva-ul, ca să vezi, e o copilă de nouă ani. E machiată puternic și are părul vopsit și jur că e prima dată când lucrurile astea nu mi se par deplasate la un copil. Deși, recunosc, nu-mi prea pare copil și nu o asociez nici cu jucării, nici cu șotroane, nici cu julituri în coate și genunchi.
Îmi zice că o cheamă Rosalinda. Zâmbesc: „Păi, și normal, chiar ești frumoasă”. Derutată, încearcă să schițeze și ea un zâmbet, ca răspuns la al meu. Nu știe ce înseamnă numele ei, știe doar că cineva din familie, văzuse, cândva, ceva telenovelă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu