Practică Adevărată

Astă-vară am fost în practică la Adevărul de Seară – ediţia de Cluj, pe postul de fotoreporter [la sugestia profului de foto, care se ocupa de practicile noastre, că de-ar fi fost doar după capul meu, m-aş fi dus ca reporter]. Stagiul a fost de doar 30 de ore [5 zile lucrătoare], mult prea scurt pentru a-mi putea crea o idee clară despre ce şi cum e pe-acolo. Şi categoric insuficient pentru a realiza tare multe fotografii mai de doamne-ajută.

În săptămâna aia, la Adevărul, pe partea de foto eram trei ucenici [eu + Roxana Pop + Ionela Costea], iar pe partea redacţională era unul singur [Bianca Ştefănuţ]. De noi trei fotogrăfei s-a ocupat Lori Vakarcs, unul din fotoreporterii redacţiei.



Prezint, în continuare, jurnalul meu de practică - varianta cu ilustraţii.


LUNI a fost proba orală de Limba Română la Bac, aşa că am mers să facem fotografii la Liceul Nicolae Bălcescu. Sarcina mea principală a fost să realizez portrete ale celor pe care îi intervievează Bianca, pentru a fi ilustrat vox-ul acesteia.







MARŢI dimineaţă nu tare erau subiecte, aşa că Lori ne-a trimis în oraş să facem ‘poza zilei’. Ei, asta a fost de departe cea mai nasoală sarcină. În două ore trebuia să găsim un subiect foarte bun, care să poată fi imortalizat într-o singură fotografie. Nu mai vorbesc de cât de tare trebuia să fie fotografia, că e de la sine înţeles. Normal că niciuna din noi nu a găsit nimic. Eu, una, m-am întors la redacţie cu coada între picioare şi cu câteva poze cam pirpirele.






Mai târziu am fost la şedinţa Consiliului Local.









MIERCURI am fost anunţate că trebuie să mergem prin oraş şi să fotografiem cerşetori, pentru că ziarul urma să demareze o campanie împotriva acestora [mesajul era "Bă, nu le da bani şi nu le plânge de milă, că fiecare din ei câştigă cam 100 lei pe zi." ; momentan, salariul mediu în România e cam 1.800 lei, deci un cerşetor câştigă cam de două ori cât tine, de la fraierii miloşi pe care îi impresionează hainele rupte şi ochii rugători]. Am mai fost informate că cerşetorii sunt cam violenţi, deci să cotăm bine de aparate şi să ne menţinem la distanţă.




Miercuri după-masă am fost cu Sebi Secan la Casa Matei, s-o fotografiez pe creatoarea de modă Irina Nistor pentru un articol-portret.



JOI am continuat seria cu cerşetorii, dar de data asta am căutat mai bine şi am găsit mai mulţi. Roxi zicea că bine că mă trezesc eu deşteaptă să râd de colegele de an care ajung la apogeu devenind fetele de la pagina 5, da’ noi suntem tare breze acuma, ca paparazzi de cerşetori. Revenind, Piaţa Mărăşti e un adevărat muşuroi de cerşetori, aşa că m-am ţinut la distanţă. M-au reperat câţiva, da’ am avut noroc şi n-am mâncat bătaie de la niciunul. În schimb am făcut insolaţie. Cum? Păi, spuneam că m-am ţinut la distanţă…ei bine, “distanţa” era refugiul dintre cele două sensuri ale bulevardului. M-o bătut soarele în cap 4 ore, ziua-n amiaza mare, la 30 de grade. Plus că or fi aruncat cerşetorii boscoane asupra mea [or fost deştepţi băieţii: decât să se ridice şi să vină să mă cotonogească, lasă, mamă, că-i zicem vreo două de deochi].





Joi noaptea a murit Michael Jackson, aşa că
VINERI am mers cu Tudor Cutuş acasă la doi fani ai regelui pop. Cei doi erau Vlad şi Dorin de la Vespera [care erau încă şocaţi de ştirea morţii idolului lor, după ce toată noaptea căutaseră pe net, cu sufletul la gură, o dezminţire a celor aflate], care ne-au vorbit despre cum le-a marcat Michael Jackson vieţile.



Ei, cam atât a fost. Puţin, precum spuneam, da’… asta e. Măcar ne distrarăm [ei, eu mă distrai mai puţin în partea cu febră, frisoane, greţuri ş.a.m.d.].

La final, echipa: în ordine - Roxana, Ionela, Bianca si Lori.

[P.S. : Realizez că fotografiile îs cretinuţe, şi îmi cer scuze dacă tu, cititorule, eşti indignat de acest lucru. Totuşi, dat fiind că iaca ce teme mi-au fost cerute, nu cred că se aştepta cineva să câştig un Pulitzer, nu?]