La două zile după întâlnirea mea din mai cu Răzvan Voiculescu, am pornit spre Târgu Lăpuş, unde el venea frecvent pentru a lucra la noul său album.
Am ajuns acolo cu puţin înainte de începerea unei înmormântări. Eu aveam reţineri foarte mari în a face fotografii la astfel de “ocazii”, Răzvan, în schimb, nu avea nicio grijă. Mai apoi am văzut şi de ce: nimeni din cei prezenţi acolo [nici măcar familia răposatului] nu era deranjat de prezenţa unui fotograf la înmormântare; din contră, oamenii erau chiar fericiţi că cineva [venit de la Bucureşti tocmai pentru asta] prezintă interes atât de mare faţă de ei.
Am lucrat cot la cot cu Răzvan [mă rog, eu încă aveam ceva reţineri, aşa că încercam să mă menţin mai la distanţă], am vorbit cu el despre o groază de minuni şi am primit sfaturi care ulterior mi-au prins foarte bine.
Dintre cele câteva sute de fotografii pe care le-am făcut în acea zi, am ales cam 50 [de care eram foarte mândră] pe care le-am stocat separat, în cel mai preţios fişier din calculatorul meu – “Fotografiile cele mai bune”. Aşa cum merită fiecare fraier care nu-şi păstrează documentele importante şi în alt loc [ca de exemplu un CD/DVD, pentru varianta nefericită în care calculatorul face “poc!”], am pierdut toate fotografiile de atunci. Calculatorul meu e în moarte clinică, încă nu ştiu dacă mai poate fi ceva salvat.
Mi-au rămas 3 fotografii, cele cu care m-am înscris, în primăvară, la “Premiile studenţilor jurnalişti” – secţiunea Fotojurnalism, propusă de Zorki Café. [le-am descărcat acum din arhiva de mail, că în altă parte nu le mai aveam].
[Fotografia de mai sus mi-a adus Premiul III pentru Fotojurnalism la “Premiile studenţilor jurnalişti”, ediţia 2009]
