Cea mai puțin frumoasă zi

Ieri s-a consumat una dintre cele mai puțin frumoase zile pe care îmi amintesc să le fi trăit vreodată.

Trebuia să plec spre Finlanda de dimineață bună. Ratez zborul. Panici și nervi și dezamăgire și alte alea, apoi schimbare de zbor. Alt avion, la prânz, același traseu Cluj-Munchen-Helsinki. Plouă destul de tare pe aeroportul din Cluj, așa că ni se spune, la poarta de îmbarcare, că 19 dintre noi nu vor putea să urce în avion. Gestul de „hai să fim drăguți și să nu dăm coate și picioare bunicuțelor care stau la coadă la îmbarcare” mă costă pierderea zborului. Îmi dau lacrimile când realizez că am rămas pe aeroport și că nu mai pup nicio Finlandă. Universul pur și simplu nu poate să funcționeze așa. Mă duc la birourile companiei, îmi schimbă zborul. Autocar către Sibiu, apoi zbor Sibiu-Munchen-Helsinki. Ajung în Helsinki în jur de 23.30, iar de aici am autocar la 1.20. Ajung în Pori la 5.15, de acolo drum cu taxi încă vreo jumate de oră, apoi, într-un final fericit - în cel mai fericit final - Yyteri Spa Hotel, destinația finală.

Annemari, o finlandeză frumoasă și neașteptat de zâmbitoare pentru ora și frigul de-afară, mă așteaptă pe terasa hotelului. Mă compătimește pentru drumul de aproape 24 de ore și pentru toate tâmpeniile prin care știe deja că am trecut (am dat incredibil de multe telefoane în Finlanda ieri), apoi îmi întinde cheia de la cameră, o sticlă cu suc de mere și un sandviș. ”I thought you might be hungry.”. Hungry, pe naiba. Mi-e somn de pic jos, vreau doar un pat și să mă bucur de cele două ore de somn. În timp ce-mi fac, emoționată, planuri de întâlnire cu perna, Annemari mă anunță, cu o jumătate de glas, că a uitat să o anunțe pe colega mea de cameră că voi veni în cursul nopții, și că speră să nu o speriu cu sosirea mea.

Intru în cameră. E beznă, așa că orbecăi un pic pe-acolo. Din patul de la geam, o voce zâmbitoare îmi șoptește un ”Hi!” adormit. Petra, colega mea de cameră, e din Slovacia și nu pare să aibă absolut nicio greață vizavi de sosirea mea târzie (sau matinală?) și de faptul că am nevoie urgentă de-un duș. Îmi cer scuze în avans pentru zgomot, ”Don't worry, go ahead, I'll just go back to sleep.”. Fac un duș, îmi iau pijamaua și mă arunc sub plapumă. Sleep it is.

A fost o zi îngrozitoare. Absolut îngrozitoare. Există cuvinte și mai urâte, care ar fi, poate, ceva mai potrivite, dar creierul meu nu le găsește chiar acum.

Pe de altă parte, de-a lungul zborului Munchen-Helsinki am văzut un cer mai spectaculos ca niciodată. La un moment dat am zburat, minute bune, între două straturi de nori, iar soarele era în capăt și lumina lui se vedea, foarte slab, la ambele capete ale șirurilor (șirurilor?) de nori. Mai apoi, am zburat deasupra unor nori care erau atât de denși, încât puteai să juri că avionul e deasupra unui platou montan plin de zăpadă. În viața mea nu am văzut cerul așa de frumos cum l-am văzut ieri. Nici măcar nu mi-am scos camera să fac poze. Nici măcar nu m-am gândit serios să fac asta. Nici măcar nu-mi pare rău.

Eh, revenind, sunt în viață. E ora la care se întunecă și, din experiența zilei de ieri, mă aștept ca întunericul (amurgul, că nu e întuneric) să țină foarte puțin, așa că mă duc la somn înainte să fiu debusolată de faptul că e lumină afară. Cum să știi când trebuie să te culci, dacă afară e tot timpul lumină? Azi-noapte a răsărit soarele pe la 1.30, cam așa. La 2 era deja lumină ca lumea.

(P.S.: Fotografia e din aeroportul din Helsinki, de când așteptam autocarul către Pori. Am mai făcut fotografii, dar mai e de lucrat la ele. Și acuma e de mers rapid la somn.)