[1.] Cum ţi s-a născut pasiunea pentru fotografie?
Când eram la liceu, în clasa a XI-a, am luat un curs de fotografie analog. Ştiam că îmi place fotografia, dar eram genul de fotograf-turist: click-click la câmpii şi pisicuţe. Mi-a plăcut mult cursul şi am mai urmat un curs de fotografie analog şi în clasa a XII-a. Am devenit foarte dedicată fotografiei şi îmi petreceam mai tot timpul, şi în pauza de masă, şi după ore, developând fotografii în camera obscură.
[2.] Şi cum ai ajuns apoi să studiezi fotografia la o universitate de afară?
Nu am plecat special pentru a studia fotografia, locuiam deja acolo [n.r. în Toronto, Canada], am făcut şi clasa a XI-a şi a XII-a acolo, iar după ce am terminat am trimis aplicaţii la patru facultăţi de fotografie, am fost acceptată la trei cu bursă şi am ales-o până la urmă pe cea care avea un program dublu unde făceam şi studii universitare despre comunicare şi media.
[3.] Cât de importante au fost cele învăţate în facultate în dezvoltarea ta ca fotograf? Crezi că ai fi putut ajunge la rezultatele de azi şi fiind autodidact?
Cred că pentru a fi autodidact îţi trebuie multă determinare dar, sincer, punând în balanţă ce am învăţat la facultate, cel puţin în domeniul fotografiei, cred că aş fi preferat să încerc abordarea fără de şcoală [sau altă facultate]. În anumite privinţe cred că mi-am limitat anumite capacităţi prin respectarea unor reguli impuse. Asta nu înseamnă că eu cred în mod general că studiile nu ar fi necesare, ci doar că, per total, programul meu a avut mai multe lipsuri didactice şi a fost repetitiv de multe ori.
[4.] Şi crezi că acest – să-i zicem – dezavantaj se face observat în lucrările tale?
Un exemplu ar fi faptul că la facultate s-a pus foarte mult importanţa pe un print "corect" din punct de vedere al culorilor. Consecinţa este că, de multe ori, văd la alţi fotografi jocuri cu nuanţe şi tonuri pe care mie îmi este dificil să le folosesc în fotografiile mele, deoarece o parte din mine vede asta ca fiind incorect, deşi îmi place când le văd la alţii.
[5.] Apropo de asta, am observat în fotografiile tale foarte multă claritate în culori şi perfecţiune la nivel de detalii [tenul modelelor, spre exemplu]. Din acelaşi motiv mai sus amintit faci şi retuşurile atât de migălos?
Perfecţionismul e nărav vechi şi nu are în niciun caz legătură cu asta, tocmai pentru că nu prea am fost învăţaţi editare.
[6.] Consideri că astfel de editări şi retuşuri sunt elementele-cheie ale fotografiei de modă? În general, mai toţi fotografii de modă retuşează în detaliu.
Cred că ţine de gusturile personale ale fiecărui fotograf şi, uneori, de cerinţa clientului. Încă nu am văzut vreun fotograf de modă care să lase un coş, aşa, de naturaleţe, iar treaba cu ridurile şi porii este destul de individuală: unii nu se ating de ele, alţii le diminuează şi alţii le elimină complet. Mie, personal, îmi place să las un început subtil de cearcăne la ochi [dar aici decid în funcţie de model şi de tematica şedinţei] şi îmi plac mult ridurile foarte fine de sub ochi care se formează dacă modelul îşi încordează ochii. Cu porii nu prea am probleme decizionale, pentru că în general sunt foarte subtili datorită diafragmei înguste, pe care am tendinţa să o folosesc, şi aparatului full-frame [şi modelelor tinere :) ]
[7.] Ai fost pe-afară şi ai avut timp destul să vezi cum stau lucrurile acolo. Cum apreciezi nivelul la care se face fotografie în România faţă de alte ţări? Există diferenţe remarcabile la nivelul cărora se poate, oarecum, generaliza?
Pe mine mă surprinde când aud afirmaţii de genul "nu-mi vine să cred că e făcută de un fotograf român" sau "se vede că nu e de la noi". Este vorba de o mentalitate tristă, care depreciază din principiu tot ceea ce se poate face în România şi care probabil ne trage mai în jos decât orice guvern sau lipsă de reformă. Avem fotografi foarte buni pe toate domeniile.
[8.] Atunci de ce crezi că suntem atât de slab promovaţi în alte ţări?
Nu sunt la curent cu statistici, din nefericire, dar cred că nu o ducem chiar aşa de rău.
[9.] Ai abordat, de-a lungul timpului, diverse genuri de fotografie. De care te simţi cel mai atrasă şi de ce?
Portretistica a devenit preferata mea, în mare parte dintr-o dorinţă obsesivă de a captura esenţa frumuseţii, dar şi mai important, de a o dărui înapoi persoanei. Anume, de multe ori, modelul îşi creează o nouă sursă de afirmare, de încredere de pe urma unor fotografii reuşite. O fotografie de portret reuşită reprezintă o persoană în cea mai bună lumină, din unghiul potrivit şi cu o expresie carismatică. Am cunoscut multe persoane care credeau că nu sunt fotogenice sau chiar că nu sunt frumoase şi am încercat să le schimb părerea prin fotografie. Acest comportament de neîncredere este normal într-un fel, pentru că accesibilitatea aparatului digital a creat o super-saturaţie fotografică. Fotografia mondenă este făcută, de cele mai multe ori, cu scopul de a prinde momentul şi nu cu răbdarea necesară pentru realizarea unui portret. Acest lucru, în combinaţie cu folosirea unor aparate care nu pot presta calitate bună în toate condiţiile şi cu lipsa de editare minimă a unui portret [contrast, expunere, ochi roşii] duc la o bombardare cu fotografii care ne contestă fotogenia.
[10.] Să înţeleg că vezi frumuseţe fizică în orice persoană?
Frumuseţea nu este ceva universal, ţine de o viziune personală şi nu este neapărat lucrul care mă atrage întotdeauna la un model. Se întâmplă să văd fete frumoase, dar a căror frumuseţe nu îmi spune nimic, pentru că nu au acel je ne sais quoi, care ţine de farmec şi carismă. Pe mine acest aspect mă interesează cel mai mult, acel "ceva" care face o persoană deosebită, şi care de cele mai multe ori se găseşte în privire.
[11.] Consideri că industria modei are vreun efect asupra acestui mod negativist în care oamenii se văd pe ei înşişi?
Suntem foarte sensibili la acţiunea stimulilor vizuali şi uşor influenţaţi de mesajele trimise de aceştia. Mi s-ar părea imposibil să nu aibă un efect negative, ţinând seama că alegerea de exponat fizic a industriei modei este, în cele mai dese cazuri, o fată foarte înaltă şi filiformă, care nu face parte din media populaţiei ca aspect. Nu cred însă că este nevoie să acuzăm şi să hărţuim industria de modă, atât cât trebuie să încercăm o campanie de informare a oamenilor, cum au facut şi cei de la Dove - prin videoclipul în care arătau cum o persoană cu aspect banal poate fi transformată, prin machiaj şi post-procesare fotografică, într-un supermodel.
În primul rând, pentru industria modei, un model nu este un subiect, cât este un obiect care înlesneşte vânzarea unui produs. Prin urmare, este normal să fie construit un standard de frumuseţe care să fie atrăgător faţă de consumatori. În acest caz se poate stipula o simbioză între alegerea personală a consumatorului de a fi atras de un anumit stimul de frumuseţe şi reacţia economică a pieţei, de a produce şi folosi acest standard pentru a stimula vânzările. În final, consumatorii trebuie să fie conştienţi de efortul de înfrumuseţare artificială care are loc în multe campanii şi să înţeleagă că modelul este doar un canvas pe care se pictează mesajul de frumuseţe care să atragă cumpărătorii care, în mod mai mult sau mai puţin subconştient, atunci când cumpără produsul vor să cumpere şi potenţialul de atractivitate.
[12.] Ai început să realizezi pictoriale cu vedete autohtone. Lucrezi individual sau ca asistent [sau colaborator] al unui alt fotograf?
Sper că este un început. Am asistat în liceu şi în primii ani de facultate pentru practică, dar după ce am terminat facultatea am lucrat numai individual.
[13.] Momentan câştigi din asta sau continui să faci totul doar din plăcere?
Varianta C: ambele.
[14.] Cât de aprigă [sau dimpotrivă, de neimportantă] simţi concurenţa fotografilor consacraţi la nivel de alegeri ale clienţilor?
Cel puţin pentru zona de entertainment şi reviste fashion este vorba de un fact, anume că sunt câţiva fotografi renumiţi care sunt preferaţi ca alegere. De multe ori este vorba de un fel de marketing care propagă ideea că dă mai bine să se poată zice că şedinţa este făcută de "X" decât de un necunoscut. În concluzie, este un dezavantaj pentru fotografii care nu sunt cunoscuţi, dar nu este o barieră care nu poate fi trecută, sper eu.
[15.] Ţi s-a întâmplat să fii comparată cu alţi fotografi?
Da, mi s-a mai întâmplat, dar am simţit că nu sunt la nivelul celor cu care am fost comparată.
[16.] Unde te vezi peste câţiva ani, la nivel de performanţe în fotografie? Ce ţi-ai dori să lucrezi?
Sinceră să fiu, nu am nicio idee unde o să fiu peste câţiva ani. Mi-aş dori să lucrez cu reviste şi să fac coperţi de carte, cel mai mult mi-ar plăcea să pot să călătoresc prin şi pentru fotografie, dar tot ce spun aici este probabil visul standard al fotografului.
[17.] Am văzut că ai adoptat şi ipostaza de model pentru câţiva fotografi, deci ştii cum e de ambele părţi ale camerei foto. Ce postură ţi se pare mai uşoară, cea de model sau cea de fotograf?
Cred că şi modelul şi fotograful se chinuie fizic şi moral la un nivel apropiat la o şedinţă, dar apoi intervine editarea, care durează o altă perioadă de timp după consumarea şedinţei şi, cel puţin din punctul de vedere al consumării timpului, trage balanţa către fotograf. Dar nu aş vrea să spun că e mai uşor, ci doar diferit, pentru că apreciez foarte mult munca pe care au depus-o anumite modele pentru mine.
[18.] Ai ceva proiecte în plan?
Da, am multe planuri. Ca majoritatea fotografilor, nu sunt niciodată cu adevărat sau pentru mult timp mulţumită de ceea ce fac, vreau să învăţ mai multă tehnică, mai multe tipuri de editare, vreau să fac mai multă fotografie conceptuală, nuduri, fashion, beauty şi am şi nişte proiecte personale pe care aş vrea să le pot realiza cândva, dar nu mă pricep deloc la organizarea timpului.
Felicitari pentru interviu :)
RăspundețiȘtergereSucces in continuare!
Multumesc, Alex!
RăspundețiȘtergereSi din partea Andreei multumesc, ca nu stiu cand ajunge pe-aici, pe blog :)
bravo, fetelor! Felicitari Ioana pentru intrebari, si Andreea pentru eleganta raspunsurilor;)
RăspundețiȘtergereMultumim, Crina!
RăspundețiȘtergereSi multumesc pentru vizita :)