Interviu Ion Zupcu

Pentru situl Fotografa.ro, unde lucrez voluntar de aproximativ 3 luni, am realizat primul meu interviu. Enjoy! [Foto: Ion Zupcu]

Ion Zupcu – “Nu există interes pentru arta fotografică contemporană în România!”

În urmă cu aproximativ două decenii, Ion Zupcu părăsea România în favoarea Statelor Unite. Din punct de vedere profesional, lucrurile i-au mers mai bine acolo decât i-ar fi mers, poate, în România: azi se numără printre cei mai cunoscuţi fotografi români din diaspora, a avut o mulţime de expoziţii în mai multe oraşe din SUA şi este unul dintre artiştii care colaborează cu prestigioasa ClampArt Gallery din New York. A avut amabilitatea să-mi acorde un interviu prin e-mail, iar cu ocazia asta mi-a vorbit despre fotografiile sale, despre diferenţele [la nivel cultural-artistic] dintre România şi America şi despre planurile sale de viitor.

[1.] De unde a pornit pasiunea pentru fotografie?

Imediat cum am vazut apariţia unei imagini alb-negru în bucătăria/darkroom-ul casei părinteşti , trebuie să fi fost mijlocul anilor ‘70. Atunci când aparatul de mărit fotografii era o geantă diplomat (fabricată in URSS), aceeaşi mărime ca a unui monitor de computer obişnuit de astăzi.

[2.] Fotografiile realizate de dumneavoastră nu înfăţişează niciodată oameni sau locuri, ci doar simple obiecte, privite dintr-o perspectivă aparte. De ce aţi ales tocmai natura moartă ca subiect?

’’All the world is a stage’’ - Shakespeare
M-a pasionat ‘’scena’’, chiar fiind pe ea, iar apoi, mai târziu, în viaţă: Still Life.
Pot să conduc personaje/subiecte pe o scenă, să le luminez, să dau un anume caracter, vocabular , câteodată doar prin simple linii, volum, culoare şi apoi totul se rezumă la interacţiunea dintre forma scenei şi forma subiectului în sine.

[3.] Albumul “Works on paper” ofera noţiunii de “abstract”dimensiuni noi. De unde v-a venit ideea folosirii hârtiei în creaţiile dumneavoastră?

Cu doar câţiva ani înaite de “Works on Paper”, am început să desenez simplu, să schiţez o imagine din gând, vis sau care se petrecea în faţa ochilor. Doar pentru a mă întoarce apoi şi lucra la ea, înainte să o pun pe film.
Astfel, hârtia a devenit un material care a răspuns relativ uşor şi fidel desenelor. Liniile obţinute din marginile benzilor de hârtie răspund desenelor precedente.

[4.] În America aţi devenit mult mai cunoscut decât în România. Cărui fapt credeţi că se datorează acest lucru?

Aud frecvent această întrebare/comparaţie. Am un alt răspuns: nu există interes pentru arta fotografică contemporană în România! Ştiu. E trist !
Arta fotografică (reprezentată la nivel de muzeu şi galerie) are 100 de ani în America. Alfred Stieglitz a avut prima galerie : Gallery 291, care a reprezentat şi expus fotografie .
1929 MOMA( Museum of Modern Art) a luat fiinţă şi pentru prima dată: cu secţie de fotografie, arhitectură şi design. Artişti fotografi ca Ansel Adams şi alţii, încântaţi de acest eveniment au donat fotografii pentru Colecţia Permanentă a muzeului.
Începând cu anii ’70 au apărut primele galerii de artă reprezentând numai fotografie. 1984 New York Metrpolitan Museum cumpara de la Andre Kertesz 100 de fotografii, cea mai mare achiziţie de fotografie până la acea vreme.
AIPAD( The Association of International Photography Art Dealers) are anul acesta 30 de ani de existenţă şi 162 de galerii cu membri ai organizaţiei.
Un GUST format în timp de 100 de ani. Cu alte cuvinte sunt instituţii, galerii, colecţionari, putere materială şi creaţie artistică la aceeaşi înălţime.
Cealaltă parte a ecuaţiei: România. Nu are un trecut istoric în fotografie comparabil cu nicio ţara din vest. România nu are rădăcini în arta fotografică internaţională. Aici sunt şansele şi avantajele noastre. Am o mare speranţă pentru un miracol românesc şi în fotografie.
Un start proaspăt, românesc şi fără legături cu timpul care s-a scurs. Asemănător cu cel al industriei de film prezente în România astăzi. Asemănător cu începutul artei contemporane în America după al II-lea Război Mondial. Asemănător succesului de peste hotare a lui Dan Perjovschi.
Cu alte cuvinte, partea cea mai grea revine artiştilor. Lumea este diferită astăzi şi în avantajul nostru.
Sau, alfel spus:’’ Ask not what your country can do for you, ask what you can do for your country’’- J.F. Kennedy

[5.] V-aţi simţit vreodată inspirat de opera unui alt artist?

Da! Sunt un consumator vicios de imagini. Ele sunt sursa principală a existenţei mele vizuale.

[6.] Ce nume de fotografi figurează pe lista preferinţelor dumneavoastră?

Este o listă lungă şi în schimbare precum starea vremii. Am un număr de artişti, nu toţi fotografi, care-mi sunt în gânduri pentru proiectul la care lucrez, şi arată astfel:
Imagini din propaganda bolşevică
- Terry Winters
- Ellsworth Kelly
- Laurent Millet
- Sol LeWitt
- Ross Bleckner
- Tony Smith
- Irving Penn
- Brâncuşi
- Maitec
- Malevich
- Philip Guston
- Georgio Morandi
- Adam Fuss
- Karl Blossfeldt

[7.] Daca ar fi să vă axaţi pe alt tip de fotografie, care ar fi acela şi de ce?

Dacă aş putea să mă întorc, după ce plec, şi dacă nu am avea un Richard Avedon, Irving Penn sau August Sander, aş alege să fotografiez portrete din oraşul în care am trăit 30 de ani. Alb-negru în perioada Comunistă. Ceva similar cu William Eggleston.
Îmi lipsesc astfel de imagini. Nu am văzut prea multe. O epocă nefotografiată din ambele părţi.

[8.] Pe viitor, ce proiecte aveţi în plan?

De mai bine de un an lucrez la o nouă serie de imagini; temoporar le-am numit “Painted Cubes”. Pictez cuburi din lemn în dimensiuni diferite şi apoi le fotografiez.

[ … ] Vă mulţumesc pentru răbdare şi pentru timpul acordat, vă urez mult succes în planurile de viitor şi sper să mai avem ocazia să discutăm.

La fel şi aici , sper să menţin calitatea lucrurilor, să pot veni după ce plec.