În grădina botanică, într-o sâmbătă

Vis de vară

Summer scent

Summer scent

Suntem superiori de nu mai putem.

Noi, ca specie umană, suntem superiori tuturor celorlalte specii. Și asta nu pentru că a zis-o vreun Dumnezeu sau pentru că stă undeva scris, ca literă de lege, ci pentru că așa ne-am autoproclamat noi: superiori.


Suntem atât de superiori, încât decidem de capul nostru să omorâm animalele cele mai frumoase și mai calde din lume: câinii și caii. Viețile lor sunt niște nimicuri, și categoric noi suntem stăpâni peste ele și decidem când să se sfârșească și cum. Și le omorâm pe toate, că de, la ce naiba mai stau aici să ne respire aerul? Sunt doar animale.


Mai nou, România e țara unde nu e deloc de dorit să fii animal pierdut sau părăsit, sau pur și simplu animal pe o stradă sau pe un câmp. Pentru că te omoară ăștia de-s superiori înainte să apuci să-ți dai seama ce-i cu tine.


Mi-ar plăcea să scriu aici ce părere am despre cei care ucid, torturează sau maltratează câini, pisici, cai și alte astfel de animale, dar gândurile sunt atât de urâte, încât nici nu cred că aș găsi cuvinte care să le exprime foarte bine. Aceleași gânduri le îndrept și către cei care își iau un animal, iar apoi îl abandonează pentru că s-au plictisit sau pentru că animalul a crescut și nu mai e așa scumpic ca și atunci când era un puiuț.


Uite, hai să ne gândim la țigani. La ăia de-i băgăm pe toți într-o oală și le punem etichete urâte. Ai văzut vreodată că majoritatea țiganilor ăstora de cotrobăie prin tomberoane și put îngrozitor au câte-un câine-doi după ei? Și ai văzut vreodată că își împart mâncarea, aia puțină și stricată și cum o mai fi, aia de-o găsesc prin gunoi, cu câinii? Eu am văzut scene de-astea de foarte multe ori. Și cred că asta spune multe despre țigani. A, da, am uitat! Și lor le suntem superiori.


O vorbă mai veche spunea că poți să cunoști un om doar văzând cum se comportă cu animalele. Sunt mai mult decât de acord cu asta. Tocmai din acest motiv, pentru o mulțime de oameni, pentru o mulțime de „superiori” dintr-ăștia, nu am niciun strop de respect. Pentru că nu merită.

Apropo, uite un clip frumos.


LATER EDIT: Atunci când am scris textul de mai sus, am adăugat, printre altele, şi o poză cu Roşu, câinele nostru de la ţară, pentru a ilustra materialul. Între timp, un superior l-a otrăvit, aşa că Roşu e mort acum.

Texturile lemnului

De cinci stele

Din amintirile curtezanilor

Latte machiato

Soft gaze

Cota de piață

Am uitat să zic că am Facebook.

Aici e.

Mi l-am făcut acum câteva luni, pentru că evenimentele din acea vreme m-au convins că ar fi necesar în promovarea mea ca fotograf și ca redactor la revistele Fotografa și ArtAct Nou. Și s-a dovedit și se dovedește în continuare că a fost o idee bună, deși la acel moment am avut ceva dubii.

Că tot e vorba de noutăți, am scris pentru fotografa un articol nou despre cazul exmatriculării lui Tudor Platon .

Să-l gugălim pe Tudor Platon

Când a avut prima expoziție personală, anul trecut, n-a prea frecat pe multă lume grija de el. Când a participat la workshop-uri și alte minuni sau când a luat premii mari pe la concursuri foto, nici atât. Deși, zic eu, ar fi meritat. Însă acum, când chiar nu era momentul, a intrat în atenția tuturor celor pentru care numele de Tudor Platon nu avea înainte o rezonanță foarte puternică.

Tudor a fost recent exmatriculat - „mutat disciplinar” ar fi un termen mai frumos, mi se șoptește din sală - de la liceul la care învăța, datorită unor fotografii pe care le-a realizat pentru Grădinița de fotografie documentară Oskar (nu vă luați după nume, proiectul e mai serios decât sună). Practic, fiecare cursant trebuia să realizeze un proiect fotografic, derulat pe o jumătate de an, cât mai aproape de comunitatea în care trăiește. (Asta e una dintre clasicele - și lăudabilele - încercări ale lui Ufo de a convinge oamenii că se pot face fotografii bune și în alte părți decât Cuba, India sau Kenya, și cu bugete sub zeci de mii de euro.)

Tudor și-a ales un subiect la îndemână, pe care l-a ilustrat cât a putut de bine: Elev în clasa a XII-a. Și a arătat ceea ce cu toții am mai văzut până acum: că se bea în crâșmele de lângă școală, că se fumează în pauze, că se chiulește, că după ore se mai stă la un joc de cărți pe catedră, că se merge la meditații. Măi, acuma nu c-ar fi neapărat de bine toate chestiile astea, dar de întâmplat, cred că se întâmplă în fiecare liceu din fiecare oraș. Și îs arhicunoscute aspectele astea ale vieții de liceu, mă îndoiesc că vreun prof a avut un șoc atunci când a văzut pozele. Ei, oricum ar fi, se pare că Tudor nu învăța la cea mai verticală și mai corectă școală din lume, și profii lui au considerat că ce-a făcut el e strigător la cer, așa că au decis să îi exmatriculeze, pe el și pe câțiva dintre colegii care apăreau în fotografii.

Nu vreau să mă gândesc cum ar fi fost dacă eu aș fi fost exmatriculată, mutată disciplinar sau cum o fi, dintr-un asemenea motiv, cu două luni înainte de bac. Nu vreau să mă gândesc cum m-aș fi simțit dacă aș fi fost în locul lui și aș fi văzut că școala mă dă la o parte pentru așa ceva, prefăcându-se că toate îs roz și doar eu îs acolo ca să pervertesc locul. La mine în liceu se acceptau lucrurile astea ca atare, nu exmatricula nimeni pe nimeni pentru chestii pe care le mai fac alți 300 de oameni din liceu. Și care, dacă-i până acolo, nu făceau rău nimănui. Fumezi și bei pe plămânii și pe ficatul tău. Și, dacă nu ești lăsat, o faci pe ascuns. Îmi pare rău că profesorii lui Tudor nu au fost la fel de înțelegători și de deschiși la minte cum au fost ai mei.

Oricum ar fi, cred cu tărie că treaba asta urâtă de acuma va reveni, într-o zi, în favoarea lui Tudor. Cât de curând. Deja îl gugălește lumea în draci, doar la mine pe blog ajung zilnic zeci de oameni care-i caută numele și fotografiile. Tudor, o să ajungi mare cât de iute. Tare ești deja. Și atunci n-o să mai conteze toate astea.