miercuri, 27 aprilie 2011

...

Atunci când ești copil, lumea nu prea te ia în serios. Ei sunt oameni mari, nu-și pierd timpul cu copii și cu prostiile lor. Însă, atunci când apare un om mare care nu te cunoaște aproape deloc, dar are încredere că toți ceilalți greșesc când te judecă – tu fiind doar un copil și ajungându-i lui până undeva sub bărbie – îți dorești să ajungi mare doar ca să poți să pleci capul în fața lui pentru încrederea pe care ți-a acordat-o pe vremea când alții nici nu se uitau la tine.

Și, ghici ce? Dacă n-o faci la timp, s-ar putea să nici nu mai conteze. Și s-ar putea ca „mulțumesc”-ul ăla pe care nu l-ai spus niciodată să fie degeaba acum, pentru că nu mai e nimeni care să-l audă.

Acum nu știu cât de mult mai contează toate astea. Dar uitați, domnule Olteanu, am crescut mari acum!

[A trecut o jumătate de an de când a murit Ion Olteanu. Oricine l-a cunoscut personal știe că toate minunile alea scrise în CV-ul său, toată experiența, toate facultățile și toată activitatea lui nu fac nici cât o ceapă degerată pe lângă sufletul lui și pe lângă toată dragostea care încăpea în el.]

5 comentarii:

  1. sincer,pot sa fiu considerat oricum,dar nu stiu cine e Ion Olteanu,dar ce ai scris aici este foarte frumos si transmite informatii suficiente despre el.

    RăspundețiȘtergere
  2. În sectorul ONG de tineret, era printre cei mai buni și cei mai activi oameni din țară. Avea în spate cam douăzeci de ani de luptă pentru implicarea tinerilor (cu precădere minori) în administrația locală. Avea foarte mare încredere în tineri și ne purta respect enorm fiecăruia în parte. Fiecăruia, în condițiile în care la fiecare mandat de doi ani eram câteva sute de tineri.

    Ne întâlneam cu el la diverse proiecte, ne știa numele la fiecare, ne ajuta ori de câte ori aveam nevoie, ne respecta enorm pe toți și ne trata ca pe niște egali de-ai lui, deși nici nu e nevoie să zic că ne era infinit superior.

    RăspundețiȘtergere
  3. *administrarea locală, scuze.
    Tot timpul am încurcat treburile astea.

    RăspundețiȘtergere
  4. frumos post! un om de exceptie, de la care am invatat foarte multe. Si mie imi lipseste mult! - cristina gavrila.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cristina!! :* Doamne, de cât timp nu ne-am mai auzit!...
    Da, sunt de acord. Am avut cu toții foarte multe de învățat de la el...

    RăspundețiȘtergere