_

Întoarce-mi lumea pe dos

L'extravagance en rose

 

O stalk-uiesc pe Nina de ceva vreme pe Facebook, de când și-a deschis florărie și face minuni din plante (de-a lungul anilor de liceu, când eram colege de clasă, mi-a reproșat în repetate rânduri că am gusturi groaznice la... ăăă, ORICE; acum, că zic frumos de florile ei, cred că am scăpat de stigmatul ăsta). Rămân cu gura căscată de fiecare dată când văd ce aranjamente florale face și, în contextul în care, mai nou, are și părul roz, mi-am dorit mult de tot o sesiune foto cu ea în toamna asta. Ne-am înțeles cum facem cu hainele și cu părul, am rugat-o să pregătească un buchet și o coroniță, iar apoi au urmat muuuulte zile în care ba ea are nuntă pe nu știu unde, ba eu sunt la lucru până la nu știu ce oră, ba ea are ceva examen, ba eu mă prefac că am viață și tot așa. 

Ioi, da' și când am reușit să ne întâlnim!... Vine Nina noastră cu un buchet în care unele dintre flori se asortează cu partea de sus a rochiei, altele, cu partea de jos a rochiei, cele din coroniță se asortează cu cele din buchet, iar coronița e, de fapt, o cordeluță din flori absolut bestială. 

Îi zic cam ce fel de loc mi-ar trebui pentru poze. Ne hotărâm (se hotărăște) să mergem la Agronomie. Știe ea că acolo-i fain. A terminat facultatea acolo, așa că o cred pe cuvânt. Pe mașină, îmi dă să țin eu buchetul. Mă uit la gașca aia mare de flori și mă întreb dacă am mai văzut vreodată așa ceva. Da' stai, numa', stai, că alea negre îmi par cunoscute! 

Foarte mândră de mine: „Astea negre-s cale?”. 

NORMAL că erau cale. Mira-m-aș ca ea să-și fi dat seama cât de bucuroasă am fost că am nimerit-o.  

„Da' astea pufoase ce-s?"

Mă lovește cu ceva denumire pe care n-aș reține-o nici într-o mie de ani. 

„Da' astea?"

Altă denumire șmecheră. Renunț și mă consolez cu gândul că nici ea nu știe ce-i ăla bokeh. 

Facem pozele, le editez, i le trimit. Ce titlu punem seriei? Aroganzze à la Nina: L'extravagance de l'automne 2014. Bine, mă, da' ce, eu nu pot? Ia de-aici: L'extravagance en rose. Că și viața la fel zice-se că e.  

Un pic de liber

 

Vara asta, între o cercetare despre Cannibal Corpse, flendurit aiurea prin Cluj și zăcut și lenevit în pat, am băgat o fugă la Râșnov, la Brașov, la Sibiu și la Maramu. Din când în când, am scos și camera din ghiozdan.