Po-po-po-poppy

In the cold

Find me a heart

Cu aripi reci

Ea mă iubește pentru că o duc la mall...

Lacul cel mai rece

Lasă cerul ca destin.

Lansare Răzvan Voiculescu la Baia Mare [foto]

[Un articol despre lansarea albumului “Destine încrustate – Ţara Lăpuşului” pe Fotografa.ro ]

[Bonus: o fotografie cu domnul Vasile Dorolţi filmând :) ]

Interviu Monica Murgu

În universul fotografiei românești, Monica Murgu este un nume care, de ceva ani buni, strălucește tot mai tare. Participă frecvent la concursuri, unde de multe ori talentul îi este răsplătit cu premii. În rest, creează scene de povești pe bandă rulantă, cu ajutorul camerei foto, al editoarelor și al imaginației deosebit de bine cultivată. Este studentă în anul V la Design [UAUIM, București], iar pe lângă școală găsește în continuare timp pentru portetele sale imaginare, frumos colorate, care au consacrat-o. [Foto: Monica Murgu]

[1.] Cum se îmbină fotografia cu design-ul? Te-a ajutat, până acum, vreunul dintre domenii la îmbunătăţirea celuilalt?

Cred că fotografia şi design-ul se completează una pe alta în măsura în care orice artă este mai bine înţeleasă prin folosirea şi a altor "unelte" ajutătoare. Faptul că studiezi frumosul prin intermediul mai multor arte, că încerci să observi lumea din mai multe perspective, nu poate fi decât benefic în procesul de creaţie.

Şi pentru că mai întâi a fost fotografia, şi abia după aceea design-ul, aceasta a reprezentat un important ajutor, poate chiar mi-a deschis apetitul pentru "altceva". În ce măsură m-au ajutat fiecare în dezvoltarea celeilalte, este destul de greu de identificat, atâta timp cât nu pot să le separ. Sunt două lucruri care, luate separat, par diferite, iar luate împreună, par alipite prin lianţi comuni.

[2.] Ai putea face o diferenţiere între ele, să spui care ţi-e mai drag?

Fotografia a fost prima pasiune, deci îmi este mai dragă [probabil că, dacă nu ar fi fost fotografia, nu mă gândeam să studiez design-ul, iar drumul meu putea să ia altă întorsură].

[3.] Există numeroase dezbateri cu privire la apartenenţa manipulării digitale în sfera fotografiei. Tu ai realizat multe astfel de imagini; consideri că e vorba de fotografie sau de altă artă în cazul lor?

Într-adevăr, am avut multe polemici în care dezbăteam limita dintre manipulare digitală şi fotografie. Ca orice discuţie ce are ca subiect arta sau artele, părerile sunt împărţite, iar caracterul lor este pur subiectiv.

Manipularea digitală îşi trage seva din fotografie, rădăcinile acesteia fiind adânc împlântate în esenţa tuturor artelor vizuale. Deci pot susţine că este o artă de sine stătătoare, dar care are la bază fotografia.

[4.] Ești de părere că o editare de acest gen poate fi considerată fotografie?

Nu, nu este fotografie.

[5.] Ce genuri fotografice preferi?

Greu de spus, mai ales că împărțirea fotografiei în genuri este, de asemenea, subiectivă. Mi-au plăcut dintotdeauna portretele, compozițiile suprarealiste, conceptuale și abstracte și, în ultima vreme, am prins gustul fotografiei de arhitectură. Mai mult decât genul fotografic, contează povestea din spatele oricărei fotografii, fie ea jurnalistică sau natură statică.

[6.] Am observat că realizezi, de multe ori, colaje – prin alăturare de fotografii. Consideri că o singură fotografie nu este suficientă pentru a spune o poveste?

Ba da, o singură fotografie poate fi de ajuns pentru o poveste - depinde, totuși, ce poveste vrei să spui; în funcție de ce îmi imaginez, aleg modalitatea de creare a acesteia, modalitate ce poate varia de la a compune cadrul din mai multe fotografii, sau din una singură.

Atâta timp cât reușesc să îmi exprim gândurile și stările printr-o imagine, contează mai puțin modul prin care o fac.

[7.] De asemenea, am văzut că, de foarte multe ori, ești deopotrivă fotograf și model în propriile fotografii. Cum de e frecvența atât de mare a acestor tipuri de lucrări?

:) Da, așa este, am abordat această metodă frecvent din diverse motive: în primul rând, îmi modelez mișcările cel mai bine în funcție de ideile pe care le am, știu exact ceea ce vreau și trec peste etapa în care trebuie să transmit modelului starea respectivă; în al doilea rând, sunt tot timpul cu aparatul la mine, deci disponibilă pentru o fotografie spontană.

[8.] Și te descurci ușor așa, cu trepiedul, intuind cam cum ar veni încadrarea?

Da, e destul de ușor atâta timp cât ai un trepied și faci câteva poze de compunere a cadrului înainte.

[9.] Totuși, faptul că realizezi des autoportrete nu răspunde la o întrebare: îți e mai ușor [sau mai plăcut] să te ai pe tine ca model decât să alegi pe altcineva?

Da, este mai ușor.

[10.] Care crezi că sunt cele mai bune metode de autopromovare la îndemâna unui artist vizual?

Cred că cele mai bune metode de autopromovare sunt site-ul personal și blog-ul, dar și participarea la concursuri și expoziții. Diferă foarte mult de public, iar pentru a-ți face cunoscute lucrările, trebuie să-i vizezi pe toți.

[11.] Tu ai avut până acum și expoziții, ai participat și la concursuri, ai site personal și blog. Dintre toate, cu care te mândrești cel mai tare și de ce?

Am uitat să menționez că toate sunt interconectate, deci fără una, nu ar exista cealaltă și așa mai departe; prin urmare, nu știu dacă aș putea spune că sunt mai mândră de una din realizări decât de cealaltă. Am început cu blog-ul, mi l-am făcut la sugestia unei doamne profesoare care știa de pasiunea mea, am continuat cu participarea la concursuri, urmate de expoziții și site.

Dintre concursuri, cred că cea mai mare realizare a fost participarea și câștigarea locului 2 la Inspired 2007 - Fashion Photography, ceea ce a dus și la organizarea primei mele expoziții personale - Pensive Reflections - aprilie 2008, la Barka Saffron. Au urmat site-ul și participarea la expoziții colective.

[12.] Cu ce visezi să te mândrești peste ani? Unde vrei să ajungi cu fotografia?

Încă nu știu unde vreau să ajung, îmi pun întrebarea aceasta zi de zi și nu am ajuns la un răspuns hotărât. Cred că mai puțin contează destinația, ci drumul parcurs; mă las purtată de valul imaginației și, cu siguranță, voi ajunge undeva. Mă tem că, dacă aș face din fotografie un scop în sine, și-ar pierde farmecul momentului, al clipei prezente. Momentan, este acel ceva pe care-l fac pentru a mă detașa de realitate, visez și încerc să reprezint visarea mea.

[13.] Ți-ar plăcea să fii fotograf profesionist sau să trăiești din altceva și să lași fotografia la stadiul de pasiune?

Nu vreau să trăiesc doar din fotografie, vreau ca aceasta să rămână în locul magic în care ajung doar uneori pentru a evada.

[14.] Dar cu designul unde vrei să ajungi?

Mi-am pus deseori aceeași întrebare și am ajuns la concluzia că design-ul este ceva ce am făcut întotdeauna ajutându-mă de pasiunea pentru fotografie, deci din prisma a altceva; cred că este ceea ce m-a ajutat să rămân cu picioarele pe pământ din punct de vedere profesional, s-a îmbinat foarte bine cu fotografia. În viitor, mi-ar plăcea sa le combin în continuare.

[15.] Să le combini sau să le practici în paralel?

Să le combin - nu pot afirma că le practic în paralel atâta timp cât mă folosesc de mijloacele fotografiei în design și invers.

[16.] Ai vreun proiect fotografic aflat în derulare acum?

Nu am niciodată un singur proiect foto, tot timpul lucrez la ceva nou - ce aparține sau nu unei serii; momentan, am început mai multe serii-poveste: cu uși și ferestre [am fost dintotdeauna fascinată de acestea, mi se par niște simboluri foarte sugestive și expresive], peisaje alb-negru de iarnă, fantastice, în care sunt inserate personaje și, eventual, clădiri vechi, precum și o serie de colaje - autoportrete cu elemente ce, aflate în aceeași compoziție, creează o atmosferă ciudată, cu simboluri diverse, o lume haotică.

Interviu Tudor Platon

Tudor Platon e una dintre marile speranţe ale viitorului fotografiei documentare şi etnografice româneşti. A abordat, în fotografia sa de până acum, diverse aspecte ale satului românesc contemporan, iar din deplasările sale de peste graniţă s-a întors cu tolba plină de imagini interesante. Participă frecvent la workshop-uri foto, recent a avut prima expoziţie personală, iar acum se pregăteşte pentru o admitere la UNATC. Până una-alta, ne-am gândit că Tudor chiar merită să vi-l aducem în atenţie, în varianta în care încă nu aţi aflat de el. [Foto: Tudor Platon]

[1.] De unde ai învăţat fotografie?

E plin internetul de articole cu şi despre fotografie, însă nu am fost niciodată mulţumit de niciunul. Am luat legătura cu un fotograf din oraşul meu natal dar, în afară de câteva critici fugitive, nu am primit nimic. Am mai încercat la un pictor, cu gândul să învăţ câteva lucruri despre compoziţie şi culoare, dar fără succes. Pot spune că am învăţat fotografie din fotografiile altora. Toată ziua eram în faţa calculatorului, uitându-mă la fotografii, citind critici şi întrebându-mă de ce aşa şi nu invers. Cu timpul am reuşit să văd un mic progres. Desigur că îmi doresc în continuare pe cineva care, nu neapărat să îmi umple anumite goluri, ci cu care să vorbesc despre fotografie.

[2.] Ai vreun regret legat de faptul că ai învăţat să faci fotografie de unul singur? Remarci anumite lipsuri la nivel de…?

Nu, nu regret. Simt că sunt anumite lipsuri, de exemplu fotografia de studio sau fotografia regizată, şi probabil sunt şi lipsuri de care nu îmi dau seama, însă nu are cine să mi le arate. Încerc să descopăr din aceste lipsuri pe site-uri de specialitate, aşteptând să primesc un feedback constructiv; din păcate, România stă prost şi la acest capitol. În acelaşi timp, cred că am scăpat de unele şabloane specifice.

[3.] Care e genul fotografic pe care îl abordezi cel mai des şi de ce?

Îmi place să surprind în fotografiile mele oameni, şi mai ales oameni de la sat, care încă mai păstrează acel ceva autentic, acele mâini aspre, cu pielea crăpată de atâta muncă, acele feţe umplute de riduri, reprezentând parcă urme ale trecutului, şi acea credinţă în Dumnezeu ce îi face să reziste şi să continue. Sunt fascinat de obiceiurile ce au loc pe meleagurile româneşti precum munca câmpului, păşunatul oilor, mersul la biserică ş.a., căci românul are felul său de a face toate acestea. În acelaşi timp, iubesc natura cu răsăriturile şi apusurile ei minunate, cu fulgii de zăpadă şi cu picăturile ei de apă. Aşadar, cel mai des trec de la fotografie de tip social şi documentară la fotografie de natură şi invers.

[4.] Ai vreun loc preferat în România, în care să îţi găseşti inspiraţia mai puternic decât în alte locuri?

Nu m-am gândit niciodată la asta, acuma realizez că nu, nu am. Bineînţeles că prefer mediul rural, însă un loc preferat nu am găsit. Nu am vizitat nici 5% din ţară, aşa că am timp să găsesc unul.

[5.] De cât timp fotografiezi şi cu ce aparatură ai început?

Primul aparat a fost un Olympus E500. Pur şi simplu mi s-a pus în faţă aparatul, care era destul de avansat, cu multe butoane, eu cunoscând foarte sumar noţiuni legate de diafragmă, timp de expunere sau ISO. Asta s-a întâmplat datorită tatălui meu care, făcând şi el fotografie în tinereţe, vroia să îşi mai amintească de acele vremuri, aşa că a spus să luăm un aparat “mai performant”. Asta se întâmpla undeva la trecerea dintre anii 2006-2007.

[6.] Aşadar, pasiunea ai moştenit-o de la tatăl tău?

Nu ştiu, este posibil să fie şi asta, căci semăn destul de bine cu tata, însă eu cred că a apărut odată cu dorinţa de a evolua, de a afla şi experimenta, iar cu cât descopeream mai mult, cu atât prindeam şi mai tare gustul fotografiei.

[7.] În ce proporţie crezi că e importantă aparatura pe care o foloseşti pentru valoarea artistică a materialului final?

Nu cred că aparatura e importantă pentru valoarea artistică. Cred că, dacă ai ceva de spus, poţi să spui şi fără un lensbaby, sau dacă eşti martorul unui eveniment, poţi să-l fotografiezi şi fără un DOF de f:2.8. De la un anumit nivel în sus [aici mă refer la fotografii profesionişti] consider că trebuie o aparatură mai avansată, însă asta va influenţa doar calitatea tehnică, cea artistică ţine doar de minte şi de suflet.

[8.] Ştii de ce te întreb toate astea? Pentru că am observat la tine unghiuri de abordare inedite şi o atenţie foarte mare pentru detalii care, la prima vedere, par banale. La 18 ani, deja ai un portofoliu plin de lucrări foarte originale. De unde te inspiri?

Mulţumesc, Ioana. Momentul în sine mă inspiră, faptul că sunt acolo, că sunt martor. De cele mai multe ori plec de acasă doar ca să văd anumite locuri sau să întâlnesc anumiţi oameni, fără să am în cap ce fel de fotografie vreau să fac sau să urmăresc un şablon. Uneori aştept zeci de secunde cu aparatul la ochi, pregătit să surprind momentul ideal, alteori ies la fotografiat fără să declanşez măcar o dată. Mă uit cât de mult pot la fotografii şi tablouri de tot felul, cu scopul de a învăţa, fie că îmi plac, fie că nu, şi nu prea leg autorii de lucrările lor; foarte rar le ţin minte numele. Până acum nu am niciun fotograf care să îmi placă în totalitate, în schimb am foarte multe imagini preferate, atât de multe încât îmi e cu neputinţă să mi le amintesc pe toate.

[9.] Ţi se par mai eficiente – sau mai constructive – ieşirile la pozat în grup sau cele la care mergi tu singur?

Fiecare are avantajele sale. Spre exemplu, când se merge la fotografiat într-o zonă în care oamenii sunt destul de impulsivi când observă că sunt fotografiaţi, bineînţeles că e mai sugerat să se meargă în grup, dând impresia de ceva mai oficial. Alt atu la ieşirile de genul ăsta ar fi că poţi învăţa de la ceilalţi. Când se merge singur poţi să te “furişezi” uşor, să socializezi mai bine cu oamenii pe care îi întâlneşti, să pătrunzi în intimitatea lor mai mult decât ai face-o dacă ai fi împreună cu un grup de 8-9 persoane. Asta încerc şi eu să surprind, de aceea cam 80-90% din ieşirile mele au fost de unul singur sau acompaniat de cel mult o altă persoană.

[10.] În ce măsură consideri că e importantă socializarea, apropierea dintre fotograf şi subiect, în realizarea genurilor de fotografie pe care le abordezi tu?

Socializarea e indispensabilă în viaţa de zi cu zi, cu atât mai mult în fotografie. În momentul în care vreau să pătrund în tainele omului, să surprind adevărata sa faţă, trebuie să mă apropii cât mai mult de el, iar asta se face socializând. Cu cât petrec mai mult timp în mediul pe care îl fotografiez, cu atât văd mai mult cum apropierea dintre mine şi subiect creşte. Un alt fapt ar fi că obiectivul meu preferat este un superangular, ceea ce cere şi o apropiere fizică mai mare.

[11.] Ţi se pare mai uşor să fotografiezi necunoscuţi sau oameni pe care îi ştii de mult timp?

Am întâlnit dificultăţi atât în fotografierea cunoscuţilor, cât şi a necunoscuţilor. Personal, prefer să fotografiez necunoscuţi, însă nu pentru că mi se pare mai uşor, ci pentru că doresc ca prima impresie despre persoană să mi-o fac din fotografii.

[12.] De ce crezi că există, de multe ori, acel impuls al oamenilor de a se feri din faţa camerei foto?

E un impuls de autoapărare. Unii cred că am o problemă cu ei, că vreau să le fac vreun rău, să-i demasc, alţii nu vor să pătrund în intimitatea lor. Am observat că mai ales oamenii maturi încearcă să ascundă ceva, copiii neavând ce ascunde. Majoritatea se simt stingheriţi când văd obiectivul îndreptat înspre ei şi brusc devin roboţi, nu mai sunt naturali, încearcă să ascundă acele defecte fizice pe care doar ei le ştiu, căci oricât ar nega, îi interesează cum arată şi cum ies într-o fotografie. E un instinct de conservare pe care mai toţi îl avem. Desigur că există şi opusul. Iarna trecută, pe când eram în Maramureş, loc în care oamenii sunt obişnuiţi cu turişti, mai nou şi cu fotografi, am scos aparatul să fac fotografii unei bătrâne. Primul gest al ei a fost să îşi aranjeze părul sub basma, apoi să îmi zâmbească frumos. Mai sunt şi oamenii care cred că prin fotografii pot fi ajutaţi. Anul ăsta, pe când fotografiam urmările inundaţiilor ce au avut loc în Moldova, am întâlnit oameni care trăgeau efectiv de mine să merg să îi fotografiez în casele şi curţile inundate.

[13.] Care e, de regulă, reacţia ta atunci când vezi că un om se fereşte de aparatul tău foto? Ce faci, te iei şi pleci sau insişti, dacă e un subiect care îţi place?

Încerc, pe cât posibil, să respect persoana pe care o fotografiez. Dacă văd că se fereşte să fie fotografiată, mă duc să vorbesc cu ea. Dacă, în urma discuţiei, tot refuză, atunci renunţ şi îmi văd de drum.

[14.] Chiar dacă ar putea ieşi o fotografie bună?

Da, chiar dacă personajul are potenţial.

[15.] Ce vrei să faci cu fotografia? La ce nivel vrei să ajungi, ce te vezi făcând cu pasiunea asta?

Vreau să transform pasiunea asta în meserie şi să reuşesc să trăiesc de pe urma fotografiei, însă fără să fotografiez nunţi sau alte astfel de evenimente. Nu mi-am propus un nivel pe care să-l ating, vreau pur şi simplu să învăţ şi să mă dezvolt cât mai mult în acest domeniu.

[16.] Crezi că se poate realiza lucrul acesta? Se vinde bine astfel de fotografie în România?

Sunt conştient că vânzarea de fotografie nu este o soluţie în România, însă eu nu pe asta mă bazez, ci pe diferite proiecte sau colaborări cu diverse publicaţii.

[17.] Recent ai avut vernisajul primei expoziţii personale. Cum a fost?

Agitaţie, lume destul de multă, emoţii, bâlbâială. În mare cred că a fost bine. Fiind prima expoziţie, nu am cu ce să o compar, însă eu sunt mulţumit.

[18.] Îmi spuneai, mai demult, că ai vrea să urmezi o facultate de imagine; ţi-ai păstrat dorinţa asta?

Da, asta mi-au recomandat majoritatea, ţinând cont că în România nu există o şcoală numai de fotografie care să aibă o oarecare tradiţie. Desigur că am luat în calcul şi varianta de a studia în străinătate, însă ce am găsit până acum este prea costisitor.

[19.] Ai şi alte planuri fotografice pentru viitorul apropiat?

Vreau să încep un proiect despre oameni ce stau prin vârful muntelui şi să termin seria despre tunsul oilor. În mare, e un singur plan care nu s-a schimbat deloc, să fac fotografie din ce în ce ai bună. Restul sper să vină de la sine.

Ninge cu vorbe secate

The snow is gone

[Re-]găsite

[curăţenie în calculatorul vechi]